luni, 23 martie 2009

Sony, un nou competitor pe piaţa hard-disk-urilor

Piaţa unităţilor de stocare
din ultimii ani a devenit din ce în ce mai populată, şi un bun argument în acest sens este apariţia noilor discuri solid-state realizate cu cipuri de memorie NAND. Chiar dacă hard-disk-urile magnetice încă mai deţin o cotă de piaţă covârşitoare, evoluţia SSD-urilor certifică faptul că acest tip de stocare va fi, pe viitor, nu doar un segment de nişă, ca acum, ci o reală soluţie de înlocuire a clasicului hard-disk.

Numărul de producători de pe piaţa unităţilor de stocare creşte de la an la an, iar acest fapt nu poate decât să ne bucure, întrucât se ascute concurenţa. Interesant este faptul că această creştere are la bază doar piaţa SSD-urilor (conform analizelor), întrucât seria mare de producători abia intraţi pe această piaţă, văd bune oportunităţi în acest tip de stocare. În schimb, piaţa discurilor clasice a stagnat în ultimii ani din acest punct de vedere, deoarece cei doi mari concurenţi, Seagate şi Western Digital domină piaţa, în timp ce Samsung, Toshiba, Hitachi şi Fujitsu, cu doar câteva procente din întreg, îi completează.

Şi totuşi, se pare, că va mai apărea un nume nou pe piaţa unităţilor de stocare, însă acesta nu se va încadra în niciuna dintre cele două categorii sus menţionate, pentru că nu este vorba nici de HDD, nici de SSD, ci de o nouă tehnică de stocare, pe nume MOH (magneto-optical hybrid).

Nici nu a încheiat bine războiul standardelor HD cu cei de la Toshiba, şi compania Sony este pregătită de o nouă provocare, iar aceasta va fi în industria unităţilor de stocare. Noua tehnică a celor de la Sony permite salvarea unui TB de date
pe o suprafaţă de doar un inch pătrat, conform declaraţiilor producătorului japonez.

Totuşi, lucrurile încă nu sunt atât de roz precum par, întrucât cercetătorii de la Sony mai au de lucru la dezvoltarea aceastei noi tehnologii
. Discurile MOH pot fi doar scrise şi nu şi citite (stupid, dar adevărat... Oare cum şi-au dat seama dacă scrierea le-a reuşit?), aşa că tehnologia este, încă, în curs de dezvoltare.

În cazul în care noua invenţie nu va fi la fel de costisitoare ca cea a memoriilor NAND şi va oferi un nivel de performanţă şi consum de energie
măcar pe acelaşi palier cu cel al hard-disk-urilor magnetice, atunci putem spune că are şanse bune de reuşită. Altfel, ar rămâne într-un sertar dintr-un dulap
prăfuit, ca multe altele...

Niciun comentariu: