estivalul de teatru de la Avignon, poate cea mai importantă manifestare teatrală a Europei, numără anul acesta mai multe prezenţe româneşti, toate în secţiunea off.
Cea mai bună figură a făcut-o până acum spectacolul lui Radu Afrim “Mansarde a Paris/ Les détours Cioran” - adaptare a piesei
lui Matei Vişniec “Mansardă la Paris cu vedere spre moarte”. Spectacolul nu reprezintă însă România, ci Luxemburgul, fiind o producţie a companiei
Kulturfabrik ASBL. Dar din distribuţie fac parte mai mulţi actori români, chiar rolul principal, un Emil Cioran cotropit de Alzheimer, fiind interpretat de actorul-fetiş al lui Afrim, Constantin Cojocaru de la Teatrul Odeon.
Revista “La Terrasse”, un soi de portavoce a festivalului, a lăudat montarea lui Afrim, apreciind în primul rând regia, pe cât de puternică, pe atât de surprinzătoare, şi abordarea “ireverenţioasă” a subiectului.
Spectacolul nu abundă în lungi panseuri filozofice, cum poate s-ar fi aşteptat unii de la o piesă care îl are ca personaj central pe Cioran, şi nici nu aruncă o privire tristă asupra bolii
şi a bătrâneţii.
Afrim a abordat cu umor, în acea cheie tragicomică, sau, mai degrabă, comico-tragică, ce îl caracterizează figura bătrânului Cioran care, chiar şi în boală, îşi păstrează farmecul, energia, umorul şi autoironia. “Biografiile autorilor mă interesează prea puţin. Important este conţinutul operelor lor”, şi-a explicat Afrim refacerea oarecum subiectivă a traseului final al scriitorului. “Cioran nu era un personaj extrovertit. Cinismul, autoironia şi timiditatea sa nu erau suficiente pentru a face din ele un spectacol. În orice caz, nu un spectacol pe gustul meu. Aşa că, pornind de la sugestiile lui Vişniec, mi-am imaginat un bărbat care întâmplător se numeşte Emil Cioran şi care duce la extrem boala, cinismul şi ironia.”
Constantin Cojocaru a încântat publicul cu al său Cioran apucat şi emoţionant totodată, obiectul atenţiei şi admiraţiei a sute de mii de oameni şi totuşi mereu atât de singur.
Spectacolul “Mansarde a Paris/ Les détours Cioran” se va juca
la Théâtre du Balcon din Avignon, între 10 iulie şi 2 august, iar în România va putea fi văzut în toamnă în cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara.
Dramaturgul Matei Vişniec este unul dintre cei mai jucaţi la Avignon, pe lângă spectacolul lui Radu Afrim, trei alte puneri în scenă fiind pe textele scriitorului româno-francez. În secţiunea off a festivalului vor mai fi şi alte prezenţe româneşti: Teatrul de Marionete din Arad cu un spectacol de Victor Ioan Frunză, Teatrul “Fani Tardini” şi Teatrul Gulliver din Galaţi, Compania D’Aya, Teatrul Prichindel din Alba Iulia şi Teatrul de Stat din Constanţa.
Marime text a A Trimite pe email Comenteaza
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu