miercuri, 26 august 2009

Statul acordă câte 100 de lei copiilor defavorizaţi. De ei poţi cumpăra câteva caiete, o riglă, un stilou şi o pereche de ciorapi

«La începutul noului an de studii unele familii
din localităţile republicii vor beneficia de ajutor material unic, din mijloacele fondului republican şi cele proprii ale fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei», anunţă Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi a Copilului.

Banii vor fi alocaţi din Fondul republican de susţinere socială a populaţiei, prin intermediul fondurilor locale, şi for fi destinaţi familiilor defavorizate care au copii de şcoală. Pentru anul de studii 2009 — 2010, din aceste mijloace
vor fi acordate ajutoare materiale, preponderent, familiilor cu necesităţi stringente de ajutorare pentru şcolarizare, în sumă de 5 mln lei. Totodată, fondurile locale de susţinere socială a populaţiei vor suplini această sumă din contul mijloacelor proprii disponibile. Potrivit estimărilor, suma totală a mijloacelor financiare care urmează a fi acordată va constitui circa 11 mln de lei.

De ajutor material către 1 septembrie vor beneficia familiile numeroase cu 4 şi mai mulţi copii, cele monoparentale, cele în care se educă copii cu dizabilităţi, copiii orfani neinstituţionalizaţi, discipolii caselor
de copii de tip familie şi alte familii cu venituri mici.

Cuantumul unui ajutor material nu va fi mai mic de 100 de lei pentru fiecare copil.

Fondul republican de susţinere socială a populaţiei preconizează să transfere banii către fondurile locale cu începere de la 20 august curent. Ulterior, mijloacele financiare
vor fi eliberate beneficiarilor prin intermediul „Băncii de Economii» şi ÎS „Poşta Moldovei».
Suma de 100 de lei, la iarmaroacele şcolare, îţi ajunge pentru câteva caiete, o riglă, un stilou, dintre cele mai simple şi o pereche de ciorapi.

Niciun comentariu: